Rezultate pentru eticheta "federatia romana"
Aproape 500 de copii din județul Constanța au avut ocazia de a se iniția în tainele Oinei, sportul național al României
Aproape 500 de copii din județul Constanța și 20 de profesori de sport au avut ocazia în această toamnă de a se iniția în tainele Oinei, sportul național al României. Timp de mai multe săptămâni aceștia au luat parte la activitățile desfășurate în cadrul proiectului „Redescoperă Oina“, desfășurat de Federația Română de Oină cu sprijinul Consiliului Județean Constanța.
Caravana „Redescoperă Oina“ a pornit astăzi la drum. Federația Română de Oină, cu sprijinul Inspectoratului Școlar Județean Constanța și al Direcției Județene pentru Sport Constanța, dar și cu finanțare din partea Consiliului Județean Constanța va promova sportul național al României în mai multe localități de pe raza județului. La finalul proiectului, cunoștințele acumulate de toți cei implicați vor fi testate în cadrul Cupei Tomis la oină.
Liga Profesionistă de Fotbal a anunțat astăzi și cel mai bun 11 al sezonului recent încheiat. Așa cum era de așteptat, campioana are cei mai mulți reprezentanți, nu mai puțin de 5 „marinari” figurând în echipa ideală. De asemenea, Gheorghe Hagi a fost la rândul său desemnat antrenorul cel mai bun din Superligă.